sâmbătă, 17 martie 2012

Reacţia la lumină a nou-născutului

La naştere, copilul reacţionează la lumină, la obiectele strălucitoare sau aflate în mişcare, întorcându-şi puţin capul pentru a urmări stimulul. La început, ochii copilului tău pot părea a nu fi perfect focalizaţi. Dar nu te îngrijora.
Trage draperia, permiţând luminii să intre în cameră. Copilul reacţionează şi se uită către lumină?
Trage din nou draperia, iar în alt loc în cameră, aprinde o veioză sau foloseşte blitzul de la aparatul foto. Evită însă luminarea directă a ochilor bebeluşului! Lasă lumina să bată pe perete. Bebe îşi întoarce capul spre sursa de lumină?
Prin acest exerciţiu banal, îl deprinzi pe bebe cu existenţa celor două direcţii - stânga şi dreapta şi să reacţioneze la stimuli luminoşi. Îl înveţi să-şi mişte capul într-o parte sau alta, având un scop. Vei observa că astfel, bebe va învăţa să recunoască şi să răspundă la vocea mamei de la o vârstă fragedă.
Repetă activitatea timp de o săptămână. Bebe învaţă acum mecanic. Cântă-i, vorbeşte-i, fredonează-i. Bebe are nevoie de aceşti stimuli auditivi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu