sâmbătă, 17 martie 2012

Jocul este munca zilnică a copilului tău!

De curând, băieţelul meu în vârstă de numai 3 ani şi jumătate, a solicitat "să plece şi el la muncă" împreună cu tati. El vrea să se facă mare, să muncească. Lucru ce mi-a atras atenţia asupra faptului că copiii se maturizează în ziua de azi mult mai repede. Jocul parcă îşi pierde din frumuseţea de altă dată.

Şi imediat mi-am adus aminte că, mai demult, pe când avea câteva luni, am intrat în posesia unei cărţi, ghid, cum vreţi să-i spunem, care prezintă tehnici de lucru şi stimulare a copiilor, din altă perspectivă. Sunt jocuri care folosesc materiale din casă, calde, cu încărcătură, spre deosebire de jucăriile clasice din comerţ.

Există părinţi care încearcă să-şi înveţe copiii anumite noţiuni sau să le cultive anumite abilităţi prea devreme, ceea ce are drept consecinţă, frustrarea acestora. Sau alte concepte sunt prezentate prea târziu sau deloc.

Începând de acum, vă voi împărtăşi din aceste metode simple, cu mijloace la îndemâna fiecărui părinte, în speranţa că vă vor fi de folos în formarea abilităţii de a stăpâni situaţii în care cei mici ar dori să vă domine.

Ce vă pot spune este că noi am pus în practică multe din aceste jocuri, plecând de la necesitatea lăuntrică a băieţeilor noştri de a "li se da atenţie", de a desfăşura activităţi împreună cu părinţii.

Pentru început, iată câteva sugestii, pentru ca jocul să aibă carcater educativ, şi nu doar distractiv:
  • alegeţi doar activităţi adaptate vârstei copilului dvs.
  • asiguraţi-vă că aţi înţeles scopul propus al activităţii
  • adunaţi şi montaţi materialele necesare
  • încercaţi să vă notaţi undeva cum reacţionează copilul la fiecare activitate, ca să vă fie de ajutor mai târziu, în evaluare
  • începeţi activitatea atunci când copilul este receptiv, şi pare pregătit de joacă
  • evitaţi prea multă organizare dar fiţi consecvenţi
  • amintiţi-vă că la naştere, un copil are practic o capacitate nulă de concentrare, intervalul de concentrare crescând ulterior, progresiv
  • e normal, ca la 4 ani un copil să nu se implice într-o activitate decât pentru foarte scurt timp; durata variază de la copil la copil - sub îndrumare şi cu multă răbdare, durata de concentrare poate fi mărită
  • repetaţi o activitate sugerată, timp de o săptămână întreagă - repetiţia este foarte importantă pentru copiii de 1-5 ani
  • opriţi jocul atunci când copilul nu pare interesat, sau este frustrat sau neatent - încercaţi mai târziu
  • evitaţi să introduceţi activităţile didactice prea devreme - menţineţi un ritm molcom şi continuu
Jocul este munca zilnică a copilului! Instruiţi-l şi îndrumaţi-l cu multă dragoste, răbdare şi bineînţeles cu noi abilităţi formate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu